Category Archives: Ghimbir // Ginger

Ghimbir // Ginger

Daca tot e una din cele mai prezente ingrediente de pe blogul meu, m-am simtit un pic datoare sa va vorbesc putin despre aceasta plantuta care face minuni atat in bucatarie cat si in medicina naturista. Despre originea si istoria ghimbirului va spun doar ca a aparut acum 2000 de ani undeva in sudul Asiei iar la scurt timp s-a extins catre estul Africii fiind acum o eticheta a bucatariei asiatice. Prin secolul 13, un kilogram de ghimbir valora cat o oaie și era deseori folosit ca monedă de schimb. Este o planta iubitoare de apa si caldura specifica regiunilor tropicale dar poate fi cultivata si acasa, intr-un vas, daca avem grija sa-i cream conditiile de care are nevoie. Principalii producatori de ghimbir din zilele noastre sunt Jamaica, China, India si Insulele Caraibe.

Radacina de ghimbir se gaseste in majoritatea supermarket-urilor. E bine sa evitam radacinile foarte lungi intrucat acestea sunt mai batrane si mai atoase. Se poate pastra la rece infasurata in hartie apoi in punga de plastic pana la 3 saptamani. Daca il depozitati in congelator puteti sa-l consumati timp de 2 luni. Ghimbirul se mai gaseste si sub forma de praf care se tine in recipient inchis, intr-un loc ferit de umezeala si caldura iar varianta murata se pastreaza in recipientul respectiv in frigider. In general, ghimbirul proaspat se foloseste ca mirodenie in mancaruri si este cu atat mai gustos daca il calim putin inainte, isi pierde un pic din iuteala si merge asociat cu ceapa si/sau usturoi. In varianta praf, are o aroma mai puternica dar este mai putin iute si se foloseste in special la prajituri sau amestecuri de curry. Ghimbirul murat, renumit in special in bucataria japoneza, insoteste diverse tipuri de sushi sau este consumat ca atare pentru improspatarea respiratiei. Mai putin intalnite la noi sunt si radacinile de ghimbir uscate, cristalizate sau conservate. Ghimbirul are o aroma unica, iute si dulceaga, usor astringenta, asemanatoare citricelor, fiind un ingredient extrem de versatil, folosit atat la prepararea mancarurilor cu carne, legume, peste cat si a dulciurilor sau a bauturilor alcoolice (berea de ghimbir, vinul de ghimbir), limonada si chiar cafea.

In medicina, ghimbirul are la fel de multe utilizari. Este renumit pentru nenumarate efecte terapeutice, avand proprietati antioxidante, afrodisiace si revigorante. Multe remedii  traditionale folosesc ghimbirul pentru combaterea febrei, a starilor de greata, dureri de stomac, pentru usurarea digestiei, in cazul senzatiilor de voma, al raului de avion sau de mare, al balonarilor abdominale si al durerilor de ficat, dar si pentru reducerea nivelului de colesterol si pentru tratatarea bolilor de inima. Rizomii de ghimbir au patruns si in cosmetica, acestia continand substante care stimuleaza circulatia sangelui, activeaza metabolismul, ajuta la arderea grasimilor, regenereaza pielea si prezinta o actiune puternic antioxidanta. De asemeni, ghimbirul combate starile de oboseala, este vasodilatator, activeaza circulatia sanguina periferica,  previne riscul formarii de cheaguri de sange, previne afectiunile cardiovasculare, are proprietati antitumorale. Ceaiul de ghimbir este un leac ideal in cazul racelilor,calmeaza inflamatiile gatului, a congestiei respiratorii, a sinuzitei si a raguselii, scade febra.

Sunt multe persoane care nu agreaza gustul si aroma ghimbirului, considerand-o foarte ciudata. Daca totusi ati reusit sa o indragiti, va sfatuiesc sa nu va lipseasca din frigider sau din raftul cu condimente si, mai mult, sa-i faceti loc in alimentatia de zi cu zi. In bucataria mea este nelipsit si aproape indispensabil, fie ca il folosesc in mancare, dulciuri sau bauturi racoritoare.

Iata cateva dintre retetele mele cu ghimbir:

Portocale cu ghimbir in vol-au-vent,

Salata Voodoo,

Creveti in doua culori,

Paste de orez cu pui,

Pui in 5 culori,

Pui Yakitori,

Sushi