Category Archives: Somon la gratar cu paella // Grille Salmon With Paella

Somon la gratar pe paella cu fructe de mare // Grilled Salmon On Seafood Paella

Ingrediente pentru 4 persoane:

4 fileuri somon

1 lamaie

4 linguri ulei

4 catei de usturoi

1 lingurita rozmarin

Pentru paella

500 g legume (ardei, morcovi, mazare, porumb)

500 grame fructe de mare (scoici, caracatita, surimi, calamar, creveti)

1 cana de orez cu bobul subtire

2 cani supa de pui

2 rosii

2 cepe

4 catei de usturoi

1 lingurita paprika

1 lingurita busuioc

1/2 lingurita sofran

sare, piper

✿ Am facut un amestec din zeama de la o lamaie, 4 linguri de ulei de masline, 4 catei de usturoi pisati, 1 lingurita de rozmarin, sare si piper in care am tinut feliile de peste  30 minute la frigider. Dupa ce a stat suficient la marinat, am impachetat fiecare felie in folie de aluminiu si le-am asezat la fript pe gratar.

✿ Intre timp m-am ocupat si de paella. Am incins un pic de ulei intr-o tigaie intinsa apoi am calit ceapa, usturoiul, am adaugat sofran, paprika, busuioc, legumele si rosiile decojite si taiate cubulete, le-am amestecat pe foc timp de 2-3 minute apoi am adaugat un strop de vin alb. Optional la inceput se pot cali si cateva felii de salam chorizo. Am turnat supa de pui si am adaugat orezul. Inainte ca orezul sa fie fiert am completat cu fructele de mare si am lasat in continuare sa fiarba pana a scazut apa iar orezul a inceput sa se caramelizeze.

✿ Am servit pestele scos din folie si asezat pe pat de paella.