Category Archives: Placinta cu carne de pui // Chicken Pot Pie

Placinta cu carne de pui // Chicken Pot Pie

Daca nu ati auzit de vestita Chicken Pot Pie, nu trebuie decat sa stiti ca este o placinta  americana cunoscuta in intreaga lume, umpluta cu legume (de cele mai multe ori: telina, morcov si mazare) si carne de pui, toate amestecate cu un sos gros. Aceasta placinta este acoperita complet, asemeni unui recipient inchis (‘pot’). Este gustoasa, hranitoare si dupa parerea mea poate fi servita rece sau calda,  la pranz, ca aperitiv, la micul dejun si chiar seara.

Aveti nevoie de un vas rotund pentru tarta sau placinta si de 1/2 kg de aluat (cumparat sau facut- eu l-am facut rapid din 400 g faina, 1 ou, 100 g unt, putina drojdie pe care le-am amestecat apoi am completat cu apa pana s-a format un aluat bun de intins).

Pentru o tava cu diametrul de aprox 30 cm, am folosit:

1 piept de pui

400 g legume (telina, morcov, mazare)

1 ceapa mica

3 linguri unt

250 g supa de pui sau apa

20 g faina

sare, piper

Am calit ceapa in unt apoi am adaugat pieptul taiat cubulete si dupa cateva minute legumele. Eu aveam in congelator o punga cu amestec de legume care avea pe langa ce v-am spus mai sus si porumb, fasole verde si ardei. Daca puneti legume proaspete, le taiati cubulete si le lasati un pic mai mult pe foc. Dupa ce ati pus si legumele turnati supa de pui si faina, condimentati si mai lasati pe foc pana se ingroasa un pic. Impartiti aluatul in doua parti egale si intindeti doua foi subtiri. Asezati una din foi in forma pentru tarta, turnati compozitia apoi asezati si cealalta foaie. Imbinati marginile celor doua foi, taiati putin foaia de deasupra in cateva locuri pentru a permite aerului sa iasa si ungeti cu putin ou. Lasati la cuptor 30′ pana se rumeneste. Cand e gata, lasati-o sa se raceasca cateva minute apoi puteti s-o taiati si s-o serviti imediat!

Advertisements